Lucrare nouă - “Cunoaşterea”

O aduce. O pune pe masă şi pleacă. Fără o vorbă.

La limita tăcerii, apuc să îl întorc din drum cu un cuvânt întrebător:

-Titlu?...

-Nu are…

Insist la fel de tăcută:

-Îmi spui ceva despre ea?...

-Nu… Eu doar am făcut-o…

Din felul în care a ridicat din umeri înţeleg că am libertatea să o descopăr şi să îi dau un titlu…

Aşa că încep lucrarea mea…

E o sculptură realizată mai de mult, azi doar refinisată şi aşezată pe suport de piatră.

Mă întreb în ce etapă a vieţii a realizat-o…  Pentru că o privesc şi simt că ascunde ceva dur. Rece. Asemeni unei ecuaţii matematice. E o zvâcnire, aproape calculată, către cer.

Şi ea descrie o spirală. Până şi vârful ascuţit e spiralat!

Înşurubat cumva ca să ajungă mai sus! Mai adânc…

E o lucrare în care nu găsesc simbolul feminităţii, ci al înţelepciunii născută din suferinţă şi renunţare…

La mijlocul ei descopăr simbolul oblic al infinitului. Se poate
vedea atât în urcare, cât şi în coborâre… 

Urcarea o simt atunci când privesc lucrarea pe diagonala ei ascendentă. 

O rotesc cu 180 de grade şi regăsesc simbolul pe diagonala descendentă. 

În oglindă. Pentru că totul pare a se roti în jurul unei verticale, ca într-o oglindă…

-De ce infinitul?! Şi încă unul dublu, în oglindă!

Primesc imediat răspunsul:

Simbolul infinitului, optul culcat(aici uşor oblic) este cel care, repetat, centrează omul, activându-i simultan, ambele emisfere şi ducându-l către inimă, către acea cunoaştere universală, instantanee, care nu mai necesită explicaţii şi nume…

-… E exact ceea ce îmi spusese şi el la început… “Eu doar am făcut-o… Fără nume şi fără explicaţii…”

Sculptură în lemn pe suport de piatră;

Înălţimea: 49 cm;

Preţ: 300 euro.