Despre artistul Marius Pop

Nascut intr-un semn de foc pe plaiurile Turzii, indragostit iremediabil de natura, munte si viata, Marius Pop se remarca atat ca om, cat si ca artist, ca fiind un suflet cald, plin de iubire.

Mana lui aspra mangaie lemnul care ii vorbeste de dincolo de tot ce e perceptibil, cautand adevarul care se cere eliberat...

Artistul mi-a marturisit ca nu stie niciodata ce va iesi din bucata aceea de lemn cu care, la inceput, se imprieteneste...
Ca, pur si simplu, intra intr-o forma de transa, un flux, o unda tractoare creativa...

-Si nu suport atunci pe nimeni in jurul meu...
Mai spune el razand.
-Sunt neprietenos, tacut si total dedicat pentru ceea ce fac in acel moment. Mai bine sa nu fie nimeni atunci langa mine...

Ma intreb daca nu cumva lupta aceasta cu lemnul nu e o lupta cu sine...

Dar nu cer raspuns si merg mai departe, intreband de istoria pieselor, putine, pe care artistul le-a pastrat  - restul, o parte fiind pierdute in urma unei expozitii, iar cealalta daruita prietenilor... Caci asa e el, Marius Pop, daruieste tot ce are mai bun... 

Se daruieste pe sine fara sa astepte nimic de la nimeni.

-Pai nu prea am ce sa-ti spun... In aproape toate e femeia... Sau maternitatea... Sau copilul... Uite, asta, cu doua varfuri, imi place cel mai mult.

Artistul o ridica si ii mangaie varfurile...
-De ce doua varfuri?
-Pentru ca asa e femeia... Intotdeauna cu doua taisuri... Nu stii niciodata in care te agata...

Artistul e un incurabil indragostit. Vesnic in cautarea frumosului, al feminitatii, al sensurilor de neinteles pentru cei mai multi...

Privesc mica expozitie de pe masa cu oglinda... Sunt 10 lucrari din care doua, inca, nu au suport...
Si multe altele care sunt in asteptare, incepute, nefinisate...

Aproape ca ma doare se le vad astfel, asemeni unor guri deschise, dornice sa spuna ceva, dar care, inca, nu au gasita calea... Cumva ma regasesc pe mine acolo...

-Stii, sculpturile tale imi amintesc de operele lui Brincusi... Au ceva din... Doamna Pogany... Din curburile din Poarta Sarutului... Sau coloana infinitului, dar una facute facuta din coapse de femeie... Numai ca tu, cumva, le-ai dus un pic mai departe... Tu deja ai un stil inconfundabil. Stii asta?
-Nu, nu stiu... Eu stiu doar ca ceva va iesi din bucata aceea de lemn...
-De ce te-ai oprit? De ce nu continui?! Uite, sunt multe care te asteapta! Neterminate...
-Da, stiu... Dar nu a venit, inca, momentul... M-am indepartat de cale... Pentru o vreme... A fost un ocol...

Il privesc pe artistul Marius Pop si stiu, cu tot sufletul, ca mai are multe de exprimat si de adus in planul fizic. Cu siguranta are un har pe care toti cei apropiati l-au vazut, l-au simtit, l-au remarcat. Si, tot cu siguranta, e pacat, mare pacat, ca acesta sa se iroseasca...

Dar nu mai spun nimic, si, cu privirea in pamant ii marturisesc:
-Voi fi foarte fericita in ziua in care tu te vei reapuca de lucru... Asta e menirea ta si nu o poti ignora...